Mierea cu care te întâlnești o singură dată în viață!

Ăsta o fost mesajul care mi-o rămas în minte când am început apicultura și am stat de vorbă cu câțiva apicultori cu vechime, despre mai multe sortimente de miere.

Poveștile apicultorilor vechi și misterul din spatele sortimentului rar de miere

Vorbeau despre un sortiment de mierea cu care te întâlnești o singură dată în viață, care exista doar în anumite zone montane și ca să te întâlnești cu ea, trebuiau intrunite cam multe condiții (temperatură, umiditate, fără ploi, s.a.). După vorbele lor trebuiau să se alinieze planetele 🙂 .  Fiind la început de drum și auzind unele povești am crezut că pescarii îs mici copii pe lângă poveștile apicultorilor care sunt și foarte secretoși. După o perioadă de timp mi-am dat seama că apicultorii oferă anumite secrete, doar anumitor persoane și nu în întregime, așe cu țârâita numa. Pe lângă un ajutor în stupină și bun simț din partea ta, mai așteaptă să vadă și mult interes în acest domeniu și primești multe teste fără să-ți dai seama dacă vrei detalii din apicultură.

Despre producțiile mari și secretele nerostite

Nu mai vorbesc despre momentele în care participam la discuțiile lor și îi auzeam pe unii dintre ei cum se laudă că se pot face producții mari de miere, binențeles fără să ofere amănunte. Producții mari de miere, de îmi era rușine să mai stau să ascult crezând că vor să facă mișto de noi cei care eram mai începători. Dar ei de fapt așteptau atenția noastră. Să mergi personal să povestești cu el, să-l faci să se simtă important fără să cerșești informații, fără să i le cumperi, să vadă el că-ți dorești cu adevărat să despici firul în 4. Vorbeau ce sacrificii mari trebe să faci dacă ești la un cules scurt, sau dacă îți dorești neapărat un anumit sortiment rar de miere, dar fără să “dea din casă”. Da’ io atunci nu aveam răbdarea și nici timpul necesar pentru așe ceva și mi-am dat seama cât de multe detalii am pierdut. Nime nu-ți dă nimic pe gratis în zua de astăzi și mai ales în domeniul ăsta.

Mierea „beton” din povești și primele întâlniri cu un sortiment rar

Atunci, informația cu mierea asta foarte rară care o găsești doar în munte și care se face „beton” mi-o rămas în minte așe ca și o bășcălie pentru apicultorii începători din cercul ăla de cunoscuți. Mai târziu, când am descoperit mierea de iarbă neagră (negruș), mi-am amintit de un apicultor care i-a răspuns bătrânului apicultor că mierea de care vorbește nu-i așe rară, doar că se scoate greu din rame și apare la un interval de 3–4 ani. Bineînțeles că bătrânu i-o spus să nu compare gelatina cu betonu și s-o făcut liniște. Adică mierea de iarbă neagră era una și asta care se făcea beton în faguri era alta.

Căutări, discuții și confirmări – drumul spre descoperirea mierii rare

Anu’ trecut (2024), în septembrie, încercam să pun cap la cap informațiile despre „mierea cu care te întâlnești o singură dată în viață” neluate în seamă de la acei apicultori, dar degeaba. Am încercat să iau legătura cu apropiați ai acelor apicultori, dar ca și mine, mi-au spus că nu i-o băgat în samă nici ei, că era multă laudă.
Mi-am dat sama că nu era numa’ laudă și poveștile pescărești de ei, cu ani în urmă, când povesteau mai în glumă că dacă vrei miere de pomi fructiferi, sau alte sortimente rare „trebe să bagi regina în pușcărie”. Bineînțeles că niciunul nu a cerut detalii, după câteva râsete, dar avea dreptate.
Amu’ ce n-aș da să mă fi legat de gluma lor folosită tot mai des „Cine n-are bătrâni să-și cumpere”. Bineînțeles, niciunul dintre ăștia mai tineri nu avem curaj să le zicem și a doua variantă.

Momentul adevărului – întâlnirea cu sortimentul de miere foarte rară

Așe că anu’ trecut, mi-am dat samă că îs în fața unui sortiment de miere foarte rară și m-am apucat de lucru, iar într-o lună de zile am tot presat fagurii cu mierea asta miraculoasă, care era „beton” în faguri. Ori de câte ori gustam mierea asta „vie”, mă tot minunam de bunătatea ei. Încercam să-mi dau samă pe lângă mierea polifloră de munte și mierea de mană, ce mai este acolo, dar nu am reușit să-mi dau sama la început. De fiecare dată, pe ceru’ gurii rămâneau niște arome cu care nu m-am întâlnit. Am descoperit că are gust de lemn, normal că venea gustul de la brad, dar nu așe ca și gustul de la mierea de mană. Altă dată descopeream un gust de con de brad și un gust înecăcios de la mierea de mană, dar mult mai pronunțat și am ajuns sa descopăr și legatura cu mierea de zadă, singura miere care parcă nu-i așe dulce ca și celelalte sortimente de miere de munte.

Procesare, teste și confirmări

în 2024 am obținut rezultate foarte bune cu mierea cremă si lucru ăsta mi-o dat curaj să sacrific mai multi faguri cu miere pentru a obține ceva valoros în 2024.
După cum v-am mai spus, îi mare diferență între mierea obținută prin centrifugare (mierea normală) și miere obținută prin presarea fagurilor, unde mierea este mult mai valoroasă, dar pe lângă cheltuielile crescute îi și multă manoperă și timp de 10 ori mai mult.
Prin presarea fagurilor cu miere aduși din munte de la cota 1050m, am obținut o „miere vie”, așe cum îmi place mie să-i zic. Știind că-i o miere foarte rară, am început să o urmăresc cum reacționează în diferite situații, să nu mă apuc s-o laud și să mă trezesc cu surprize. Așe că n-am pus-o la vânzare și am continuat diferite teste timp de 1 an de zile, până amu’, când am fost sigur ce am în ogradă și o pot scoate la vânzare.

Concluzie – despre raritate, gust și autenticitate

În concluzie, hai să nu ne lăudăm prea mult că avem o mierea cu care te întâlnești o singură dată în viață, că poate ne întâlnim și peste 20-30 de ani, cine știe, poate clima care s-o schimbat in ultimii 20 de ani ne ajută la sortimentul ăsta rar și o să apară mai des.
Pot zâce că-i foarte rară, îi mai puțin dulce decât celelalte sortimente de miere, cu un gust de lemn, de con de brad și binenteles de zadă, gustul care o face diferită.
O miere în care găsești tot ce are mai bun fagurele cu miere, iar prin presarea lor la rece obținem si  urme de păstură, propolis, ceară și alte bunătăți pe care nu le obținem prin centrifugare.

Amu sincer, asta nu-i o miere care o pui in ceai sau cafea. Mierea asta trebe luată câte o jumătate de linguriță și când ajunge pă limbă, musai trebe dusă pă ceru’ gurii și să se topească in gură, să simți toate aromele pe care nu le-ai întâlnit niciodată la o miere. Iar ultima dată, să nu lași lingurița mâzgălită, ștergi fain cu buzele ce o mai rămas pă linguriță și o să-ți dai sama ce bine o să-ți protejeze mierea asta buzele, de nu ai nevoie de alte protecții.

Nu mă credeți pă cuvant, încercați-o !